Prima luna cu TonusApp – testimonial cu Stefana – saptamana II

Asa cum va spuneam si saptamana trecuta, vrem sa stim cat mai multe lucruri de la voi despre experienta cu TonusApp. Stefana este prima utilizatoare TonusApp care a ales sa ne impartaseasca, pas cu pas, experienta ei.
Daca vreti sa ne povestiti si voi despre cum e sa folosesti TonusApp, va asteptam cu un email la marketing@tonusapp.com.

Prima saptamana a Stefanei este aici.

Saptamana a doua

Saptamana aceasta e ceva mai aglomerata pentru mine la birou, asa ca fac niste modificari la programul initial. Stabilesc ca luni si vineri sa merg de dimineata, iar marti si joi sa merg seara.
Luni m-am trezit mai greu decat de obicei, mi-am pregatit un mic dejun frugal (doua felii de paine de orez cu unt de arahide), nu am gasit taxi, am mers pe jos pana la sala si am ajuns mult mai tarziu decat era planuit. Cu toate acestea, am urmat cu sfintenie tot antrenamentul (ba chiar as zice ca a mers mai repede, pentru ca stiam in mare exercitiile) si apoi am mai ramas cam jumatate de ora pentru un binemeritat stretching.
Am intarziat mult la birou, dar cumva nu ma simt asa vinovata.

Marti

Astazi ajung la sala seara, dupa birou. E ziua in care antrenam partea superioara si, sincer, imi place cel mai putin dintre toate. Adica aici am cel mai mult de lucru…
Cu toate acestea, azi mi-a placut super mult! Mi s-a parut antrenamentul foarte bine structurat, muuuult mai pe placul meu decat la aparate. Inainte sa termin antrenamentul ma suna niste prieteni care sunt la un restaurant in zona. Dupa ce termin antrenamentul, fac un dus si ma duc spre ei.
Imi ia destul de mult sa gasesc ceva sa mananc (nu mananc nici carne, nici lactate), asa ca pacatuiesc cu un risotto cu ciuperci. Ma abtin insa de la orice cu alcool, ca sa nu “stric” chiar de tot antrenamentul.

Joi

A fost o zi luuuunga, plina de intalniri prin oras si deosebit de friguroasa (pentru mine). Nici nu am gasit ceva prea bun de mancat, asa ca am impresia ca nu sunt hranita suficient. Ma simt obosita si mi-e frica sa nu racesc, dar nu vreau sa pierd antrenamentul. Chiar cred ca o sa ma ajute. Asa ca seara sunt la sala. E zi de HIIT, deci ma inviorez imediat. La ultima serie simt cum incep sa imi cedeze picioarele, dar nu ma las. Cand vad pe ecran mesajul de final de antrenament am impresia ca aud si un cor de ingeri cantand :))
Ma intind putin pe saltea, apoi fac niste exercitii de stretching. In mod normal am o rutina pe care o urmez, insa astazi decid sa fac ce imi “dicteaza” corpul. Merit. Ajung acasa, mananc o supa calda si incerc sa ma odihnesc.

Sambata

Vineri nu m-am putut trezi sa fac antrenamentul, plus ca simteam nevoia sa un pic de pauza de “refacere” dupa ziua anterioara. Asa ca, iata-ma sambata la sala. Era mai gol, mi-am strans toate necesare langa mine (doua kettlebells, greutati si elastic) si am facut super concentrata tot antrenamentul. Cred ca programul de vineri e preferatu meu, dar am vazut ca de saptamana viitoare se schimba. Sunt curioasa ce ma asteapta. Va tin la curent!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *