Zilele trec cu viteza luminii, dar noptile sunt uneori incredibil de lungi. Fie ca nu adormim si stam efectiv cu ochii in tavan sau ne facem tot felul de scenarii si ganduri, fie dormim, insa nu avem deloc un somn linistit… Rezultatul este acelasi: dimineata suntem chiar mai obosite decat eram cu o seara in urma.
Problema este ca fara un somn odihnitor nu putem avea randamentul pe care ni-l dorim pe parcursul zilei. Asta inseamna ca nu muncim eficient, suntem mereu irascibile, nu avem suficienta energie sa facem sport si uneori mancam prea mult.
In articolul de fata vei invata, asadar, cum sa-ti „gestionezi” cu succes orele de somn, sa ai tot confortul necesar pentru un somn bun si ce sa faci sau nu inainte de a te baga in pat.
10 trucuri pentru a avea un somn linistit si odihnitor
Creeaza-ti o rutina pe care s-o respecti
Un somn odihnitor cate ore implica pentru tine? Bineinteles, este vorba de cel de peste noapte, nu un pui de somn „furat” la amiaza. 6, 7, 8 ore sau chiar mai multe?
In functie de raspuns, fa-ti un program de la ce ora la ce ora dormi, pe care sa il respecti cu sfintenie. E important sa o faci inclusiv si in weekend, pentru ca numai asa corpul tau se va putea adapta corespunzator.
Foloseste o perna pentru picioare cand dormi
De multe ori, te trezesti noaptea din cauza pozitiei inconfortabile in care stai… si e greu sa adormi inapoi. Mai ales ca apar durerile musculare, de spate si asa mai departe.
Iti recomandam sa dormi cu o perna intre picioare. Nu trebuie sa fie una deosebit de moale sau speciala. Cu ajutorul pernei, soldurile ti se aliniaza cu picioarele si spatele ramane fara niciun fel de presiune deranjanta.
Evita contactul cu ecranele inainte de culcare
Dispozitivele electronice, cum ar fi televizorul si telefonul, nu ii dau voie creierului sa se relaxeze total. Ele il tin in continua priza si chiar suprasolicita atunci cand esti obosita.
De aceea, e indicat sa stai departe de ecrane cel putin cu o ora inainte de culcare. Putem zice ca este un tratament cat se poate de natural si eficient pentru un somn odihnitor.
Bea lapte cald sau ceai de valeriana
O cana de lapte este intotdeauna binevenita daca iti doresti un somn usor. Asta se intampla cu atat mai mult atunci cand te chinui de ceva vreme sa adormi si Mos Ene refuza cu incapatanare sa-ti treaca pe la gene.
In cazul in care nu te da gata laptele si preferi oricand in schimb un ceai pentru somn, sa stii ca acelasi efect calmant il are si ceaiul de valeriana. De asemenea, poti adauga ulei esential pe baza ei in cada.
Mananca ceva usor seara
Cina este esentiala, insa nu in cantitati industriale. Nu reproduce meniul bogat de la pranz, caci cu siguranta stomacul prea plin nu-ti va da voie sa ai un somn linistit. Pe principiul: daca el sufera, insista s-o faci si tu.
Mananca, deci, cu aproximativ 3-4 ore inainte de a merge la culcare si opteaza pentru ceva usor. O salata, de exemplu, este foarte benefica.
Amenajeaza dormitorul intr-un mod prielnic odihnei
Una dintre cele mai bune metode pentru un somn odihnitor este reprezentata de aranjarea dormitorului astfel incat sa te atraga sub asternuturi, unde e cald si bine.
Alege draperii inchise la culoare, care nu lasa lumina soarelui sa te supere, un pat in care sa te simti bine si sa nu te doara toate oasele dupa ce dormi o noapte in el, respectiv o temperatura placuta – nici prea cald si nici prea frig.
Eventual, pentru un tablou complet, poti inmiresma atmosfera cu betisoare sau lumanari parfumate.
Nu consuma lichide imediat inainte de a te pune in pat
Cu siguranta urasti sa te trezesti in toiul noptii pentru a merge la baie. Cateodata se intampla chiar in repetate randuri si nu e de mirare ca e imposibil sa mai dormi.
Solutia impotriva vizitelor nocturne la toaleta este extrem de simpla: nu consuma lichide cel putin cu 45 de minute inainte de somn. Desigur, ai grija ca pana in acel moment sa fi baut minim cei 2 litri de apa esentiali pe zi.
Fa sport mai devreme
Avantajul suprem al aplicatiei TonusApp este ca poti face sport oriunde ai fi si la orice ora. Depinzi in exclusivitate de propriul program si preferinte.
Totusi, nu uita ca sportul te energizeaza si un antrenament ca la carte facut dupa ora 18 nu contribuie la obtinerea unui somn odihnitor seara. E mult mai util pentru relaxare daca il faci in special dimineata.
Stai departe de cafea de la amiaza incolo
Poate ca te ajuta cafeaua sa functionezi la cote inalte, dar asta doar atunci cand o bei in prima parte a zilei. Incearca si sa te rezumi la una, nu te avanta spre prea multe.
Altfel risti ca inima ta sa bata mai ceva ca atunci cand te indragostesti si somnul va avea grav de suferit. Nu te vei gandi neaparat la persoana iubita, ci iti vei face tot soiul de scenarii care te vor tine mult timp treaza.
Uita de stres
Daca vrei sa ai asupra somnului un control riguros, este vital sa lasi stresul la birou sau macar la usa locuintei. Seara trebuie sa fie, fara exceptie, despre tine: tabieturi si familie.
Joaca-te pe covor cu copiii sau animalele de companie, citeste o carte buna, fa o baie inspumata sau poveste impreuna cu partenerul tau despre cum v-a mers ziua. Variante sunt o gramada, numai sa fii dispusa sa le pui in practica.
Aplica toate aceste trucuri pentru un somn odihnitor si nu doar ca nu vei avea probleme noaptea cu insomnia, ci te vei si trezi cu forte proaspete la rasaritul soarelui (sau cand vrei tu). Sportul si planurile marete necesita multa energie, nu-i asa?